Festival de poezie&eseu Octavian Goga

Muzeul Memorial „Octavian Goga” Ciucea, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, va găzdui duminică, 3 octombrie 2010, începând cu ora 11.00, cea de a XXVI-a ediţie a Festivalului Naţional de poezie şi eseu „Octavian Goga”, manifestare desfăşurată sub egida „Zilele Octavian Goga”.

Festivalul este organizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj, Direcţia pentru Cultură a Judeţului Cluj şi Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj.

Duminică, 3 octombrie 2010, la sediul Muzeului Memorial „Octavian Goga” Ciucea, va avea loc premierea participanţilor înscrişi în cadrul Concursului de poezie şi eseu, concurs care a adus în faţa publicului scriitori, critici literari, artişti consacraţi şi începători. Concursulcare a fost lansat în data de 16 august 2010 şi jurizat în 23 septembrie 2010 s-a desfăşurat pe două secţiuni, poezie  şi eseu  şi a fost deschis tuturor creatorilor de literatură din ţară, membri sau nu ai unor asociaţii profesionale, indiferent dacă au sau nu volume publicate. Din totalul celor 41 de participanţi înscrişi în concurs au fost desemnaţi 6 câştigători ai acestei ediţii a concursului naţional de poezie şi eseu „Octavian Goga”, după cum urmează:

Premiul Octavian Goga – Alexandru Ovidiu Vintilă din Suceava 

                                       Adrian George Matiş din Satu Mare 

                                       Ştefan Alexandru Ciobanu din Bucureşti

                                       Daniel D. Marin din Bucureşti 

                                       Vlad Sibechi din Fălticeni

Premiul Revistei Tribuna – Ada Aitonean din Turda  

Tot duminică, la Muzeul Memorial „Octavian Goga” Ciucea va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură a cursanţilor Şcolii Populare de Arte ” Tudor Jarda” Cluj, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Cluj. În cadrul vernisajului organizat, de asemenea, în cadrul Concursului naţional de poezie şi eseu Octavian Goga vor fi prezentate lucrările Taberei de arte plastice Ciucea 2010. Tot cu acest prilej va avea loc o lectură publică de poezii precum şi un minirecital susţinut de trupa „Assentiment” a Liceului „Octavian Goga” din Huedin.

Biroul de Presă

30.09.2010 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW