Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Joi, 25 Mai 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Extindere investitie Emerson, Tetarom II

Extindere investitie Emerson, Tetarom II

                                   

                         CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ


Informare de presă
Ref: Extinderea investiţiei Emerson din Parcul Industrial Tetarom II 

 
     Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de Preşedinte, domnul Vakar Istvan, a participat azi, 8 iulie 2014, la ceremonia de inaugurare prilejuită de extinderea platformei de producţie a grupului american Emerson, din parcul industrial Tetarom II din Cluj.
     Investiţia în noile facilităţi de pe platforma din cadrul Parcului Industrial Tetarom II, în valoare de 76 de milioane de dolari (55 de milioane de Euro), urmăreşte consolidarea reţelei globale de producţie şi servicii de inginerie ale companiei Emerson.
     Astfel, extinderea include o nouă construcţie în valoare de 16 milioane de dolari, care va găzdui Centrul Regional de Proiecte în Inginerie şi Centrul European de Sisteme de Integrare pentru PlantWeb SolutionsTM Group. Construcţia oferă spaţiu pentru 600 de angajaţi care vor asigura servicii de inginerie şi asistenţă pentru sisteme europene de control şi proiecte de automatizări precum şi pentru alţi 100 de angajaţi necesari pentru asamblarea şi testarea sistemelor de comandă ale proiectelor din toată Europa.
     În plus, extinderea include şi o investiţie de 60 de milioane de dolari într-o clădire de 18 800 de mp destinată fabricării instrumentelor de măsurare a debitului, noua hală de producţie a instrumentelor de măsurare a debitului urmând să ofere calibrare, servicii şi training destinate clienţilor Emerson.
     “Decizia grupului american Emerson de a-şi extinde afacerea la Cluj, în Parcul Industrial  Tetarom II, pe care îl administrăm prin intermediul societăţii noastre de profil, ne bucură întrucât ea va duce automat la crearea a câteva sute de noi locuri de muncă şi va genera un plus de bunăstare la nivelul întregii comunităţi. Cu certitudine, decizia Emerson de a-şi consolida prezenţa la Cluj survine ca urmare a numeroaselor eforturi pe care le-am întreprins în acest sens, a facilităţilor pe care le-am pus la dispoziţie şi, în general, a disponibilităţii totale pe care am manifestat-o în vederea creării unui mediu investiţional cât mai atractiv. Nu în ultimul rând, decizia acestui investitor strategic de a reconfirma Clujul ca şi locaţie ideală pentru a investi reprezintă un nou semnal pozitiv menit să atragă noi şi noi investitori în judeţul nostru”, a declarat Vakar Istvan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte.
     În prezent, Campusul Emerson din Cluj-Napoca găzduit de Parcul Industrial Tetarom II reprezintă unul din cele mai mari puncte de lucru din Europa al companiei Emerson, cu un număr total de cca. 2 000 de angajaţi.

Biroul de presă
8  iulie 2014