Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Marti, 14 August 2018
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurism Jurnalul Judetului ClujFormulareContact

Prima pagina > Comunicate > Expozitia Jozef Pilsudski la Biblioteca judeteana

Expozitia Jozef Pilsudski la Biblioteca judeteana





CONSILIUL JUDETEAN CLUJ

Informare de presa
Ref.: In 2018 Polonia sarbatoreste centenarul recuceririi independentei


     Biblioteca Judeteana „Octavian Goga”, institutie de cultura aflata in subordinea Consiliului Judetean Cluj, invita publicul interesat, in perioada 1-31 august 2018, sa treaca pragul institutiei pentru a admira lucrarile expuse in cadrul expozitiei „Jozef Pilsudski - om de stat al Poloniei si al Europei”.
    Expozitia, pregatita in limba romana din initiativa Institutului Polonez din Bucuresti, va fi prezenta la parterul Bibliotecii Judetene „Octavian Goga”, Calea Dorobantilor nr. 104, de luni pana vineri, intre orele 08.00-20.00.
*               *               *

     In istoria Poloniei secolului al XX-lea nu exista o personalitate mai importanta decat maresalul Jozef Pilsudski (1867-1935). Renumitul comandant a devenit simbolul redobandirii independentei Poloniei in anul 1918, atunci cand, dupa 123 de ani de anexari, de impartiri ale teritoriilor poloneze intre Rusia, Prusia si Austria, care le-au acaparat de trei ori si au incercat  sa-i priveze pe polonezi nu doar de patria lor, ci si de limba, traditiile si cultura lor, tara a revenit pe harta Europei. De asemenea, Pilsudski a avut un rol decisiv asupra configuratiei Poloniei dupa Primul Razboi Mondial.
     Bucurandu-se de o deosebita apreciere pe plan international, conducatorul s-a aflat in fruntea statului polonez renascut, a infiintat armata si a creat bazele democratice ale acestuia (de exemplu, in noiembrie 1918 a recunoscut femeilor dreptul la vot). Ulterior a guvernat cu o mana de fier, trezind nu o data controverse, dar si admiratie – chiar si printre adversarii sai.
     Jozef Pilsudski, a carui personalitate este prezentata in expozitia de la Palatul Sutu, a fost prieten al familiei regale a Romaniei, s-a aflat in Romania in lungi vacante, iar de patru ori in cadrul unor vizite oficiale (1922, 1928, 1931, 1932). De asemenea, a avut merite deosebite pentru intregul continent – in anul 1920, castigand Batalia pentru Varsovia, cunoscuta in Polonia ca „Miracolul de pe Vistula”, si-a aparat propria tara, dar a aparat si Europa in fata bolsevicilor - timp de cateva decenii.
   

Biroul de presa
1 august 2018