Ex-presedintii CJ Cluj – cetateni de onoare ai judetului

Astăzi, 18 decembrie 2013, la sediul Consiliului Judeţean Cluj, a avut loc ceremonia de înmânare a titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului Cluj – „Clujean de onoare” domnilor Constantinescu Victor-Romulus, Rus Ioan, Şerban Graţian-Ioan, Nicoară Marius-Petre şi Tişe Alin, preşedinţi ai Consiliului Judeţean Cluj în perioada 1992-2012. La eveniment au participat invitaţi ai foştilor şefi ai judeţului, dar şi colaboratori ai acestora, membrii aparatului de specialitate ai forului judeţean dar şi directori ai instituţiilor subordonate, care au avut prilejul să conlucreze în vederea implementării politicilor economico-sociale derulate de Consiliul Judeţean pe parcursul celor 20 de ani de existenţă.

Am asistat astăzi la un moment extrem de important în viaţa comunităţii noastre, marcat de o firească recunoştinţă şi apreciere a muncii pe care aceşti foşti lideri ai judeţului au realizat-o în fruntea acestei instituţii. Pentru activitatea laborioasă şi implicarea în viaţa publică, dar şi pentru calităţile manageriale demonstrate în repetate rânduri şi puse în slujba interesului public, deliberativul clujean a considerat oportun acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj, fapt care ne onorează şi pe noi, urmaşii lor, deopotrivă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Reamintim faptul că titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj – “Clujean de onoare”, a fost acordat celor cinci foşti preşedinţi ai instituţiei, din perioada 1992-2012, prin Hotărârile de Consiliu Judeţean nr. 125 din 20.04.2011 şi 355 din 27.11.2013. Deliberativul clujean a apreciat în special activitatea derulată de aceştia în promovarea şi apărarea intereselor judeţului Cluj şi ale locuitorilor pe care i-au reprezentat, într-o perioadă caracterizată de reaşezare a întregului sistem economico-social după noi reguli specifice economiei de piaţă dar şi de modificări fundamentale ale sistemului administrativ românesc, ale locului şi rolului tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice în cadrul administraţiei publice. 

Biroul de presă

18 decembrie 2013

 

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW