Eliberare Aviz centrala Hidroelectrica Tarnita Lapustesti

 Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, a eliberat Avizul prealabil privind oportunitatea întocmirii documentaţiei „PUZ Centrală Hidroelectrică prin acumulare şi pompaj – Tarniţa – Lăpuşteşti – investiţie de interes naţional”.
     Reamintim că, în data de 03.08.2009, Consiliul Judeţean Cluj a eliberat Certificatul de Urbanism pentru demararea acestei investiţii. Zona vizată, un teren în suprafaţă totală de 1.446.6000 mp., se află pe teritoriul administrativ al comunelor Căpuşu Mare, Râşca, Gilău şi Mărişel, în extravilanul localităţilor. Aici urmează să fie construite o carieră de piatră, captări, aducţiuni, centrala propriu-zisă, lac de acumulare, construcţii amplasate suprateran şi subteran, în funcţie de soluţia constructivă adoptată.
     Prin PUZ vor fi reglementate delimitarea zonei aferente întregului obiectiv şi se vor impune măsuri clare în vederea atenuării impactului aspupra mediului (terenul se află parţial în zona protejată de interes judeţean „Lacul Tarniţa”, în zona protejată ZP0 şi ZP1). Prevederile documentaţiei PUZ se vor corela cu prevederile Regulamentului local de urbanism al zonei protejate, în vederea respectării regimului de protecţie existent. Totodată, prin PUZ se vor prevedea măsuri necesare pentru prevenirea unor dezastre ecologice şi se vor prezenta soluţiile de refacere a echilibrului natural al zonei, însoţite de un grafic de realizare al acestora. Vor fi stabilite modalităţile de protejare a zonelor locuite (localitatea Lăpuşteşti şi colonia Mărişel), precum şi de evitare a blocării şi deteriorării drumurilor publice. În zona carierei de piatră se vor prevedea amenajări de perdele verzi de protecţie pentru stabilizarea versanţilor, cât şi pentru reducerea impactului vizual.
     „Avem de a face cu proiectul uneia dintre cele mai mari investiţii de care va beneficia judeţul nostru. Destinată să echilibreze sistemul energetic naţional, această investiţie va creea oportunităţi şi va produce beneficii pentru întreaga zonă. Este o investiţie a Guvernului României, pe care o susţinem, care va genera locuri de muncă, dar va schimba şi aspectul unei părţi a zonei noastre. Alături de acest proiect, judeţul Cluj va elabora o serie de alte proiecte complementare, pentru a folosi la maximum noul potenţial creeat aici”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.

Biroul de presă
14.03.2011

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW