Elaborare harta de risc

Consiliul Judeţean Cluj a demarat procedurile pentru Elaborarea Hărţii de risc pentru alunecările de teren din comunele Cojocna, Feleacu, Petreşti de Jos şi Recea Cristur, judeţul Cluj. Valoarea estimativă a contractului este de 168.000 de lei (fără TVA), acesta urmând a se derula în perioda 01.09.2009 – 30.10.2009, termenul limită pentru primirea ofertelor sau cererilor de participare fiind 17.08.2009.
         Harta de risc se referă la delimitarea zonelor din cele patru comune care prezintă riscuri de alunecări de teren. “Acest tip de hărţi ne vor oferi informaţii despre valorile de vulnerabilitate, de hazard şi de risc care se regăsesc pe raza acestor unităţi administrativ teritoriale. În baza acestor informaţii vor fi delimitate zonele de risc, măsurile de stabilizare dar şi zonele cu interdicţii sau limitări de construcţie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe.
        Anunţul de participare a fost postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice cu nr. 83314/29.07.2009. Beneficiarul acestor hărţi este Consiliul Judeţean Cluj, finanţarea fiind realizată, în cote egale, de către forul judeţean şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.

Biroul de presă
29.07.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW