![]() |
|
|
Joi, 29 Iulie 2010 |
|
Prima pagina > DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIE A COPILULUI CLUJ DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIE A COPILULUI CLUJ
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este instituţie publică de interes judeţean aflată în subordinea Consiliulul Judeţean Cluj.
OBIECTIVE GENERALE ALE DGASPC Ø Componenta Protecţia Copilului - Promovarea şi implementarea drepturilor copilului - Protecţia copilului care a comis o faptă penală şi nu raspunde penal Ø Componenta Asistenţă Socială a Persoanei Adulte
- Promovarea şi implementarea drepturilor persoanelor adulte; - Implicarea comunităţii locale în problematica protecţiei adultului aflat în dificultate în conformitate cu legislaţia în vigoare - Promovarea imaginii pozitive asupra persoanelor adulte aflate în dificultate şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi - Prevenirea instituţionalizării şi restructurarea instituţiilor de asistenţă socială de tip rezidenţial, pentru persoanele adulte aflate în dificultate şi dezvoltarea/înfiinţarea de servicii alternative rezidenţiale de tip familial şi nerezidenţiale (centre de zi, îngrijiri la domiciliu, centre de tranzit); - Cresterea calitatii serviciilor oferite pentru victimele violentei in familie; - Diversificarea si dezvoltarea de servicii sociale specializate destinate persoanelor varstnice si persoanelor cu handicap - Consolidarea parteneriatului public privat în furnizarea de servicii sociale acreditate destinate adultului aflat în dificultate.
PRINCIPALELE REALIZĂRI - anul 2009 · Înfiinţarea unui Complex Comunitar pentru Recuperarea Copilului cu Handicap (parteneriat cu Fundatia „SERA” Bucuresti), prin deschiderea a 3 Case de tip familial cu o capacitate de 30 de locuri pentru copii cu handicap sever si a Centrului de Recuperare cu o capacitate de 50 de locuri in regim de zi pentru copilului cu handicap sever. Beneficiarii sistemului de protectie rezidential provin de la fostul Centru de Plasament de tip clasic pentru copiii cu handicap sever „Sf. Andrei” Jucu (inchis pe parcursul anului 2009).
· Infiinţarea Centrului de Recuperare Psiho-Neuro-Motorie pentru Copii cu Handicap „Sfanta Irina”, Turda; · Câştigarea de catre DGASPC a Premilului I in cadrul competiei europene cu tema “A trăi cu şi împotriva bolii Alzheimer”, organizată de către Fundaţia Mederic Alzheimer în colaborare cu Reţeaua Europeană pentru Incluziune Socială şi Acţiune (ELISAN). Prin acest concurs de proiecte cele două organizaţii iniţiatoare şi-au propus să contribuie la creşterea calităţii vieţii persoanelor bolnave de demenţă precum şi a rudelor acestora, atât acasă cât şi în instituţiile de profil. · Implementarea proiectului care vizeaza construirea unui Adapost pentru Copiii Strazii la Turda (accesare fonduri europene – proiect castigat); · · Proiect cu finanţare Banca Mondiala prin ANPH în valoare de 1000000 euro pentru restructurarea CIA Câţcău în curs de implementare. SERVICII DE SPECIALITATE AFLATE ÎN SUBORDINEA
DGASPC CLUJ Serviciul Monitorizare - Evaluare în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, Relaţii cu publicul Persoana de contact: Sef Serviciu - Cristinela FABIAN, Tel: 0264 420 146, int 109, fax: 0264 420 760
- Monitorizează activitatea DGASPC, a Comisiei pentru Protecţia Copilului şi a furnizorilor privaţi acreditaţi care oferă servicii de zi si rezidentiale de protectie pentru copii;
- Coordoneaza şi sprijina activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din judeţ în vederea realizării atribuţiilor ce le revin în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului; asigura asistenta tehnica pentru constituirea Consiliilor Comunitare Consultative la nivelul primariilor din judet;
- Asigurarea lucrările administrative şi de secretariat ale Comisiei pentru Protecţia Copilului; asigurarea de servicii de relatii cu publicul prin intermediul Secretariatului Comisiei pentru protectia Copilului; - Colaboreaza cu furnizorii de servicii sociale privaţi acreditaţi care activează în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, dezvolta parteneriate cu aceştia în vederea diversificării serviciilor în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului şi a facilitării accesului copiilor/adulţilor la servicii sociale. - Monitorizeaza si intocmeste rapoarte privind modul in care se reflecta in presa locala si centrala activitatea DGASPC. v Componenta de Protecţia Copilului
coordonata de catre Director Executiv Adjunct Monica FILIP, tel: 0264 420 146, int 101 În cadrul acesteia există următoarele servicii de specialitate: Serviciul pentru Ingrijire de Tip Familial in Domeniul Protectiei Copilului Persoana de contact: Sef Serviciu – Ioana PAVEL, Tel: 0264 420 146, int 111
1) Compartimentul plasamente / tutele la rude / familii / persoane are ca si misiune identificarea rudelor sau a altor persoane / familii care doresc sa-si asume responsabilitatea cresterii si educarii copiilor care au nevoie de protectie si care au capacitatea de a oferi conditii optime de crestere si educare, evitandu-se astfel institutionalizarea. 2) Compartimentul Asistenţă Maternală identifică alternative de tip familial care sa permită copilului separat temporar sau definitiv de familia sa, sa creasca intr-un mediu familial adecvat – familia asistentului maternal profesionist. 3) Compartimentul Adopţii are ca si misiune identificarea celei mai potrivite familii / persoane adoptatoare care sa vina in intampinarea nevoilor copilului adoptabil si sa actioneze in interesul acestuia. Serviciul pentru Îngrijire de Tip Rezidenţial în Domeniul Protecţiei Copilului Persoana de contact: Sef Serviciu – Harieta DAN, Tel: 0264 420 146, int 105 1) Coordoneaza activitatea de previre a separarii copilului de familia naturală, asigură protecţie specială temporară a copilului separat de familia sa şi reintegrarea socio-familială a copilului care a beneficiat de o masură de protecţie specială in unităţile rezidenţiale.Centrul de coordonare si informare pentru protectia copiilor strazii si delicventa Persoana de contact: Sef Serviciu – Ioana BORA, Tel: 0264 420 146, int 111 1) Are ca obiectiv general reducerea numărului de copii care trăiesc în stradă, prevenirea ori limitarea comportamentelor deviante (vagabondaj, săvârşirea de infractiuni, prostituţia infantilă, consumul de substanţe halucinogene, cerşetoria Complexul de servicii comunitare destinat protecţiei copilului
Persoana de contact: Sef Serviciu – Alina CHIOREAN, Tel: 0264 420 146, int 303 Sprijină şi asistă copiii şi părinţii pentru a face faţă dificultăţilor psiho-sociale ce afectează relaţiile familiale, pentru optimizare personală în vederea îmbunătăţirii stilurilor parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa, pentru depăşirea situaţiilor de criză. Se adreseaza copiilor, adolescenţilor, părinţilor naturali, viitorilor părinţi, familiei extinse.
Serviciul de Evaluare Complexa a Copilului cu Dizabilităţi
Persoana de contact: Sef Serviciu – Carmen BABOS, Tel: 0264 420 146, int 301 - Evaluează copilul cu nevoi speciale si propune Comisie pentru Protectia Copilului (CPC) incadrarea intr-un grad de handicap sau orientarea scolara a acestuia - Întocmeste rapoartele de evaluare complexa si planul de servicii personalizat pe care il propune spre aprobare CPC - Reevalueaza anual situatia copiilor cu deficienta/handicap
v Componenta de Asistenţă Socială a Persoanelor Adulte: Serviciul pentru îngrijire de tip familial în domeniul asistenţei sociale a persoanelor adulte Persoana de contact: Sef Serviciu – Dan LUTICHIEVICI, Tel: 0264 592401 - Primeşte verifică şi înregistrează documentele de luare în evidenţă în scopul acordării drepturilor şi facilităţilor solicitanţilor care deţin certificate de încadrare în grad de handicap - Acordă facilităţile financiare prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; efectuează operaţiunile de prelungire a drepturilor sau de sistare a acestora în baza certificatelor de încadrare în grad de handicap; - Evaluează situaţia socio-economică a pesoanei adulte în dificultate şi identifică nevoile stabilind planul de servicii - Oferă consultanţă în domeniul asistenţei sociale şi colaborează cu alte instituţii responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la aceste drepturi - Depune diligenţe pentru clarificarea situaţiei juridice a persoanei adulte aflate în nevoie; - Evaluează şi monitorizează procesul de integrare profesională a persoanelor cu handicap şi colaborează cu instituţii specializate în domeniu - Verifică modul de cunoaştere, implementare şi aplicare a legislaţiei de către asistentul personal şi îngrijitorii la domiciliu; colaborează şi participă la acţiuni, proiecte şi programe care au ca scop formarea asistenţilor personali şi a îngrijitorilor la domiciliu Serviciul pentru îngrijire de tip rezidenţial în domeniul asistentei sociale a persoanelor adulte - Supervizează respectarea drepturilor persoanelor adulte rezidente precum şi modul de implementare şi respectare a standardelor de calitate din instituţii; - Evaluează persoanele cu handicap sau persoanele adulte aflate în dificultate şi propune accesul acestora la forma de protecţie rezidenţială; - Supervizează modul de organizare a activităţilor de recuperare, reabilitare precum şi a tuturor acestor tipuri de activităţi din cadrul centrelor de tip rezidenţial pentru adulţii cu handicap sau în dificultate, verificând concordanţa între evaluarea nevoilor şi planul personalizat de servicii; - Identifică prin colaborare cu serviciile publice de asistenţă socială locală posibilităţile de reintegrare sau a altor alternative de tip familial pentru persoanele cu handicap sau aflate în dificultate instituţionalizate; - Sprijină personalul centrelor rezidenţiale în vederea pregătirii continue, a specializării pentru creşterea calităţii muncii; - Identifică împreună cu echipa pluridisciplinară din cadrul centrului, nevoile persoanelor adulte instituţionalizate şi, în conformitate cu politicile sociale, stabilesc proiecte de restructurare sau creare de noi servicii, strategii de aplicare şi implementare a proiectelor; Compartimentul de intervenţie în regim de urgenţă în domeniul asistenţei sociale - Preia sesizările privind cazurile de abuz asupra persoanei adulte cu handicap sau aflată în dificultate, cazuri de violenţă în familie sau a oricărei situaţii care impune intervenţia în regim de urgenţă (consumatori de droguri, alcool, situaţii de risc social) - Realizeaza evaluarea iniţială în teren prin echipa multidisciplinară - Elaborareaza Planul Personalizat de Intervenţie
- Evalueaza si monitorizeaza periodic cazurile aflate in evidenta serviciului ; verifica atingerea obiectivelor prevăzute în planurile de intervenţie; propune modificarea / completarea acestora în funcţie de nevoile beneficiarilor; Compartimentul de asistenţă pentru victimele adulte ale traficului de persoane Oferă persoanelor - victime ale traficului de persoane, asistenţă (psihologică, juridică, acces la servicii medicale, sociale, de formare sau reconversie profesională, etc.) în scopul depaşirii situaţiei de criza şi reintegrării lor sociale, precum şi dezvoltarea unor programe de prevenţie la nivelul categoriilor vulnerabile din judeţ. Reuşita intervenţiei este asigurată de o buna colaborare interinstituţională a tuturor actorilor sociali implicaţi în combaterea fenomenului, la nivel judeţean, naţional şi chiar transnaţional. Serviciul de evaluare complexă a persoanelor cu handicap Persoana de contact: Sef Serviciu – Razvan REPEDE, Tel: 0264 592401 - Evalueaza nevoile medico-psiho-sociale, analizeaza abilităţile şi urmareaste dezvoltarea unor servicii specifice beneficiarilor în vederea recuperării şi integrării sociale. - Verifică şi analizează documentele necesare evaluării; - Comunică persoanei în cauză data planificării, la care aceasta urmează a se prezenta în vederea evaluării; - Realizează procesul de evaluare complexă, intocmeste raportul de evaluare si propune încadrarea în grad de handicap; înaintează dosarul Comisiei de Evaluare; - Colaborează cu serviciul familial în vederea încadrării în muncă şi cu serviciul rezidenţial pentru internarea în centru a beneficiarilor care au solicitat acest lucru.
Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap - Stabileşte încadrarea în grad de handicap; - Stabileşte, dupa caz, orientarea profesională a adultului cu handicap, eliberand certificate de orientare profesională; - Revocă sau înlocuieşte măsurile de protecţie a adultului cu handicap, în condiţiile legii; - Eliberează certificatul de încadrare in grad si tip de handicap şi programul individual de reabilitare si integrare socială. Centrul de Informare şi Consiliere Adresă: Cluj Napoca, Piaţa Muzeului nr. 3, telefon / fax 0264 594 941 - Informează beneficiarii cu privire la diferitele servicii şi facilităţi în funcţie de nevoia prezentată; UNITĂŢI REZIDENŢIALE ŞI DE ZI PENTRU PERSOANE ADULTE AFLATE ÎN SUBORDINEA DGASPC CLUJ UNITĂŢI REZIDENŢIALE ŞI DE ZI PENTRU COPII AFLATE ÎN SUBORDINEA DGASPC CLUJ
|
||||||
| © 2005 Consiliul Judetean Cluj | O solutie Elvsoft |