Demarare intalniri ATOP in teritoriu

Membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Cluj s-au întâlnit, marţi, 10 decembrie 2013, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, cu reprezentanţii structurilor de ordine publică din municipiul Cluj-Napoca şi din comunele aflate în proximitatea acestuia. La această întâlnire au participat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu şi vicepreşedintele Ioan Oleleu, precum şi prefectul judeţului Cluj, membrii A.T.O.P. Cluj, şefii posturilor de poliţie comunală şi primarii din comunele Apahida, Baciu, Căianu, Cămăraşu, Chinteni, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gilău, Măguri Răcătău, Mociu, Pălatca, Sînpaul şi Suatu.

Temele dezbătute la această întâlnire au vizat creşterea gradului de siguranţă a comunităţii, îmbunătăţirea cooperării cu autorităţile locale şi comunitatea, precum şi consolidarea parteneriatului Poliţie – Autorităţi judeţene şi locale în scopul eficientizării serviciului poliţienesc pentru beneficiul tuturor membrilor comunităţii. În acest sens, s-a creionat un program de întâlniri în teritoriu, în fiecare municipiu şi oraşul Huedin, cu reprezentanţi ai instituţiilor şi organismelor cu responsabilităţi în asigurarea siguranţei şi ordinii publice. În cadrul respectivelor întâlniri vor fi prezentate materiale privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, probleme întâmpinate, nivelul infracţional, măsuri luate pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, urmărindu-se modul în care aceste probleme pot fi rezolvate în colaborare cu autorităţile administraţiei publice şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.

Reamintim în acest context faptul că, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Teritorială de Ordine Publică şi ale Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism cu rol consultativ care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean şi care are drept principală misiune asigurarea bunei desfăşurări şi sporirea eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ teritorială în care funcţionează. În acelaşi timp, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică asigură, prin activitatea sa, reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate civică. 

  Biroul de presă

11 decembrie 2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW