Demarare competitie sportiva Campionii Clujului, etapa I

Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Cluj demarează începând de astăzi, 03.05.2012, o competiţie sportivă destinată elevilor din ciclul gimnazial de la nivelul întregului judeţ.
         Evenimentul, intitulat “Campionii Clujului”, urmăreşte atragerea copiilor din toate zonele judeţului Cluj înspre practicarea sportului. Astfel, în baza protocolului existent între cele trei instituţii enunţate mai sus, se vor desfăşura, în paralel, două campionate sportive – fotbal şi atletism.
         Conform datelor pe care Consiliul Judeţean Cluj le are la dispoziţie în acest moment, aproape o treime dintre copiii clujeni înscrişi în acest an şcolar suferă de diverse afecţiuni medicale, care pot fi corectate totuşi prin practicarea sportului, fie el educativ sau de performanţă. Din acest considerent, Consiliul Judeţean Cluj a decis organizarea unui astfel de eveniment care să se constituie ca o activitate suplimentară orelor de sport din şcolile clujene.
        “Relansarea practicării sportului de masă în rândul copiilor şi tinerilor va avea în timp un efect benefic asupra societăţii în care trăim. Vom avea generaţii mai sănătoase, mai dinamice, educate în spiritul sportului, care combină fericit ideea de competiţie şi efort cu spiritul de fair play şi de echipă”,a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.
         Meciurile de fotbal se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, pe parcursul a patru etape corespunzătoare întregii luni Mai, etapa finală urmând să fie organizată în data de 9 iunie 2012 pe stadionul Cluj Arena, acolo unde se vor desfăşura şi întrecerile la proba de atletism.
         Dat fiind interesul larg pe care l-a generat, programul va continua în anii următori astfel încât un număr cât mai mare de copii, reprezentanţi ai viitoarelor generaţii adulte, să poată beneficia de avantajele lui. El se doreşte a fi un proiect pilot care extrem de uşor poate fi replicat la nivelul întregi ţări, multiplicând astfel beneficiile sale.

Biroul de presă
03.05.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW