Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Vineri, 15 Decembrie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Delegatie a Consiliului Judetean Cluj in localitatea Bologna - Italia in cadrul unui proiect european

Delegatie a Consiliului Judetean Cluj in localitatea Bologna - Italia in cadrul unui proiect european

                                                                               

                               CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
Ref: Delegaţie a Consiliului Judeţean Cluj în localitate Bologna – Italia în cadrul unui proiect european

 

     O delegaţie a Consiliului Judeţean Cluj s-a deplasat în perioada 21 - 23 septembrie 2016 în localitatea Bologna, Italia, pentru a participa la activităţile desfăşurate în cadrul proiectului „Sprijinirea activităţilor de comunicare destinate combaterii discriminării şi stereotipurilor faţă de populaţia de etnie Romă şi sprijinirea iniţiativelor voluntare care promovează învăţarea reciprocă şi înfrăţirea între autorităţile publice locale şi regionale cu privire la integrarea Romilor în întreaga Uniune Europeană", proiect finanţat prin acţiunea Comisiei Europene „Pentru Romi şi împreună cu aceştia".
     La prima întâlnire, desfăşurată în cadrul Institutului pentru Comunităţi şi Incluziune Socială au participat, alături de reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj, respectiv cei ai municipalităţii bologneze, lideri ai comunităţilor de romi şi sinti din Bologna. Reprezentanţii municipalităţii din Bologna au prezentat trei proiecte de succes finalizate sau în implementare: “Roma net”, ”Roma Matrix” şi “Roma Net Pilot”, prin intermediul cărora au fost organizate cursuri de formare a cadrelor didactice de la nivelul şcolilor în care studiază copii romi şi sinti, a fost elaborat şi difuzat un spot radio “Nu căuta diferenţa dacă ea nu există” şi, de asemenea, a fost creat un plan de acţiune locală în domeniile formare, muncă, locuinţe şi interculturalitate adoptat de municipalitatea din Bologna. Amintim faptul că în localitatea Bologna sunt aproximativ 300 de persoane rome şi sinti, grupaţi în 4 comunităţi: Navile – 51 de persoane , Savena – 52 de persoane, Borgo – 110 persoane şi comunitatea din zona agricolă unde locuiesc abuziv un număr de 13 familii.
     A doua zi, delegaţia română a vizitat comunitatea de romi Via Erbosa, situată la periferia localităţii Bologna, o comunitate formată din 110 persoane care locuiesc în rulote. În urma discuţiilor avute cu membrii acestei comunităţi s-au identificat atât nevoile comune ale membrilor comunităţii dar şi specificul cultural al sintilor, atitudinea lor faţă de politicile italiene, modul de viaţă şi nu în ultimul rând modul de implicare în propria bunăstare. Ziua s-a finalizat printr-o vizită la Rezidenţa Ghandi – Centru de sprijin pentru familii în situaţii de dificultate, obiectivul centrului fiind de a asigura familiilor aflate în dificultate adăpost pe o durată de 18 luni. Centrul are o capacitate de 12 locuinţe iar în prezent adăposteşte un număr de cinci familii, din care 3 familii de romi din judeţele Olt şi Dolj, România. Delegaţia clujeană a fost extrem de mulţumită de modul de funcţionare al Rezidenţei Ghandi, considerând iniţiativa drept un model de urmat şi de către alte state.
     La finalul zilei, la sediul municipalităţii din Bologna, membrii delegaţiilor române şi italiene au avut o întâlnire în cadrul căreia s-au trecut în revistă activităţile derulate şi s-au stabilit totodată obiectivele viitoare. Având în vedere bunele relaţii stabilite cu localitatea Bologna, precum şi bunele practici asimilate pe parcursul schimbului de experienţă desfăşurat în cadrul proiectului “Pentru romi şi împreună cu aceştia” a reieşit necesitatea organizării unor schimburi de experienţă şi stagii practice între instituţiile omoloage din cele două regiuni, precum şi iniţierea de noi proiecte de colaborare.   
     Reamintim faptul că obiectivul proiectului „Pentru Romi şi împreună cu aceştia" este de a sprijini incluziunea socială a populaţiei de etnie romă la nivelul autorităţilor publice locale şi regionale implicate. Conform Declaraţiei de Colaborare, parte integrantă a Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 205/2015, respectiv a Acordului de finanţare semnat între Consiliul Judeţean Cluj şi liderul de proiect Particip GmbH, forul administrativ judeţean are obligaţia elaborării şi implementării unui plan de acţiune locală prin care să sprijine integrarea pe plan local a romilor.

Biroul de presă
27 septembrie 2016