Comunicat – Adresă firma spaniolă OHL

COMUNICAT DE PRESĂ

     Consiliul Judeţean Cluj a primit în dupăamiaza zilei de 25 iunie 2008 din partea firmei spaniole OHL (Obrascon Huarte Lain S.A)  o adresă de răspuns la comunicarea rezultatelor  evaluării ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică a serviciilor de proiectare în vederea realizării unui stadion la standarde internaţionale pe terenul situat în Cluj-Napoca, str. Parcului F.N.(amplasamentul actualului Stadion Municipal „Ion Moina”) şi a unei unităţi de cantonament, recuperare fizică şi tratament, centru training în comuna Jucu.
    Potrivit adresei de răspuns, firma spaniolă consideră că nu există motive suficeinte pentru respingerea ofertei şi solicită revocarea scrisorii de evaluare prin care oferta OHL este declarată ca inacceptabilă precum şi realizarea unei noi evaluări a ofertelor prezentate, evaluare care să ia în considerare argumentele expuse în această adresă.
    Având în vedere faptul că în materia achiziţiilor publice contestaţia trebuie depusă la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor din Bucureşti cu notificarea autorităţii contractante, Consiliul Judeţean aşteaptă răspunsul oficial din partea CNSC cu privire la înregistrarea de către firma spaniolă Obrascon Huarte Lain S.A a unei eventuale contestaţii.Urmează ca după primirea acestui răspuns să se decidă cu privire la următoarele etape de natură juridică ce trebuie parcurse.

Biroul de Presă
26 iunie 2008

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW