Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Sat, 24 Iunie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Crestere numar pasageri Aeroport

Crestere numar pasageri Aeroport

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ    

Informare de presă

Ref: Creştere număr pasageri Aeroport

        Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj,  a înregistrat în prima jumătate a anului în curs o creştere a traficului de pasageri cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din ianuarie până în prezent, un număr de 427.825 de pasageri au tranzitat aeroportul clujean, comparativ cu cei 334.673 de pasageri câţi se înregistrau în perioada ianuarie-iunie 2009.

            În condiţiile unui trafic de pasageri în continuă creştere, începând din 24 iulie, compania Wizz Air va opera de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca o nouă destinaţie: Alicante – Spania. Este a şasea destinaţie nouă pe care operatorul aerian o introduce în acest an pe aeroportul clujean, după ce din februarie a început operarea de la Cluj a unor zboruri spre Pisa şi Cuneo/Torino, iar din iunie a introdus în programul său zboruri spre Zaragoza, Dusseldorf şi Palma de Mallorca. De asemenea, tot din această vară, flota companiei aeriene Wizz Air de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a crescut la 3 unităţi. În data de 12 iunie 2010, Wizz Air a alocat bazei sale din Cluj-Napoca încă o aeronavă, complet nouă, de tip Airbus 320.

             Pe parcursul sezonului estival, compania Tarom operează de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca zboruri spre Constanţa, iar tour-operatorii şi companiile aeriene oferă curse turistice charter de la Cluj-Napoca spre cunoscute staţiuni turistice din Grecia, Egipt, Turcia şi Tunisia: Tunis, Heraklion, Corfu, Rhodos, Antalya, Hurghada, Sharm el-Sheikh.

              Frecvenţele cu care operează cursele charter variază în funcţie de compania aeriană, în funcţie de destinaţie şi de luna de operare.

              Programul complet al zborurilor este disponibil pe site-ul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca: www.airportcluj.ro.

Biroul de presă

05.07.2010