Cetatean de onoare acad Ionel Haiduc

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, i-a înmânat astăzi, 9 mai 2014, domnului prof. univ. dr. acad. Ionel Haiduc, însemnele distinctive ale titlului de Cetăţean de onoare al Judeţului Cluj – „Clujean de onoare”. La ceremonie au participat membri ai Academiei Române filiala Cluj, rectori şi preşedinţi ai senatelor universităţilor clujene, cadre didactice universitare, cercetători, numeroşi colegi şi colaboratori ai domnului Ionel Haiduc, discursul de laudatio fiind rostit de rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, domnul academician prof. univ. dr. Ioan Aurel-Pop.
      În cadrul ceremoniei de înmânare care, nu întâmplător, a coincis cu ziua de naştere a domnului Ionel Haiduc, împreună cu tradiţionala urare de „La mulţi ani”, preşedintele Consiliului Judeţean i-a înmânat apreciatului om de ştiinţă şi cadru didactic clujean un buchet de flori, însemnul distinctiv al titlului de Cetăţean de onoare al Judeţului împreună cu o diplomă „pentru îndelungata şi extrem de bogata sa carieră academică, încununată de crearea unui nou domeniu ştiinţific, cu ecou naţional şi internaţional. Academicianul Ionel Haiduc reprezintă o personalitate marcantă a vieţii publice, a ştiinţei şi culturii româneşti, calităţile de excepţie ale domniei sale contribuind totodată la obţinerea unor performanţe remarcabile în fruntea celui mai înalt for ştiinţific al ţării – Academia Română”.
      „Ne bucură faptul că, la împlinirea frumoasei vârste de 77 ani, am reuşit să îi acordăm acestui  reprezentant de marcă al vieţii ştiinţifice şi academice din România, cea mai înaltă dovadă a aprecierii, recunoştinţei şi respectului pe care judeţul Cluj o manifestă faţă de domnia sa. Domnul academician Ionel Haiduc are, aşa cum bine s-a menţionat în cadrul ceremoniei, o genă a succesului, domnia sa devenind profesor plin al Universităţii Babeş-Bolyai la vârstă de doar 36 de ani, rezultatele sale cu adevărat de excepţie venind în urma unei uriaşe munci de cercetare şi documentare, desfăşurate în bibliotecile şi laboratoarele celor mai mari universităţi din lume” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.
      Reamintim în acest context faptul că, în urma proiectului iniţiat în acest sens de preşedintele Consiliului Judeţean, prin hotărârea deliberativului judeţean nr. 29 din 28 februarie 2014, domnului academician Ionel Haiduc i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al Judeţului Cluj – “Clujean de onoare”. 

Biroul de presă
9 mai 2014

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW