Certificare ISO 9001 la Scoala de Arte

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a finalizat procesul de certificare a sistemului de management al calităţii, în conformitate cu prevederile standardului EN ISO 9001:2008. Astfel, începând cu data de 8 decembrie 2010, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj a devenit singura instituţie cultural-educaţională din România certificată în baza celui mai modern standard de calitate.

           Instituţia a iniţiat demersul de implementare a sistemului de management al calităţii serviciilor, conform standardului european ISO:2008, în luna septembrie 2010. În toată această perioadă, Şcoala de Arte a trecut printr-un proces sistematic de analiză al întregii sale structuri de funcţionare, pe toate planurile de activitate. Domeniile de referinţă pentru care s-a certificat calitatea managementului sunt: educaţia permanentă – organizarea de cursuri în domeniul artelor şi organizarea de activităţi culturale.

             Standardul EN ISO 9001:2008 stabileşte cerinţele pentru sistemul de management al unei instituţii preocupate să demonstreze capacitatea de a furniza în mod constant un serviciu de înaltă calitate, în conformitate atât cu cerinţele şi aşteptările cetăţenilor cât şi cu prevederile legale, în vederea creşterii nivelului de satisfacţie al acestora.

             Faptul că Şcoala de Arte este singura instituţie de cultură din România care a obţinut acest certificat reprezintă recunoaşterea eforturilor şi consecinţa firească a implicării atât a echipei manageriale şi a angajaţilor acestei unităţi în vederea oferirii unor servicii de calitate cât şi a sprijinului constant acordat de forul tutelar – Consiliul Judeţean Cluj. Reamintim în acest context faptul că, având în vedere inclusiv problemele cu care s-a confruntat Şcoala de Arte ca urmare a pierderii sediului prin retrocedarea vechiului spaţiu, Consiliul Judeţean a alocat în ultimii trei ani nu mai puţin de 31.033.300 RON în vederea funcţionării acestei instituţii culturale în condiţii optime, inclusiv prin atribuirea unui nou sediu şi prin extinderea şi reamenajarea acestuia în vederea aducerii la ultimele standarde europene în domeniu.

Biroul de presă 

09.12.2010

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW