Castigare premii proiecte CJC

Consiliul Judeţean Cluj a câştigat marele trofeu la categoria Mediu, premiul I şi premiul II în cadrul „Zilelor REGIO” – Gala Multiplicatorilor de Valori Europene, ediţia a IV-a. Aceste distincţii au fost acordate pentru unele dintre cele mai de succes proiecte europene pe care forul administrativ judeţean le gestionează, respectiv „Clujul, peisaj cultural”, „Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020” şi „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj/Sălaj”. 
      În cadrul secţiunii „I like Transilvania de Nord” Consiliul Judeţean Cluj a primit premiul I pentru proiectul „Clujul, peisaj cultural”. Prin intermediul acestui proiect în valoare totală de 853.796,71 lei, sunt promovate o serie de obiective turistice de mare valoare care acoperă principalele etape ale istoriei antice, medievale, moderne şi contemporane a judeţului Cluj: Domeniul de la Ciucea, Cetatea din Bologa, Castelul Bánffy din Răscruci, Castrul roman Potaissa, Biserica din localitatea Feleacu, Biserica din localitatea Vad, Biserica reformată – calvină din Mănăstireni, Biserica de lemn de la Nicula, Biserica reformată calvină din comuna Sic, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei – Colecţia de Istorie a Farmaciei.
      De asemenea, Consiliul Judeţean Cluj a mai fost recompensat cu premiul II la secţiunea „Competitivitate” pentru proiectul „Elaborarea Strategiei de Dezvoltare a judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020”, proiect în valoare totală de 682.851,24 lei prin intermediul căruia a fost  realizat un extrem de necesar şi util instrument de planificare a iniţiativelor de politici publice adresate întregului judeţ, pentru următoarea perioadă de programare europeană.
     Nu în ultimul rând, Compania de Apă „Someş” S.A., societate comercială care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a obţinut marele trofeu al categoriei “Mediu” cu proiectul finanţat prin POS Mediu „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj/Sălaj”. Acest proiect,  în valoare totală de 196,9 milioane de euro, reprezintă proiectul cu cea mai mare valoare din sectorul apei şi epurării apelor uzate din cadrul  POS Mediu din Romania, prin intermediul acestuia fiind realizate servicii de profil, la nivel european, pentru aproximativ trei sferturi de milion de persoane din judeţele Cluj şi Sălaj.
     „Acordarea acestor trei premii de către un juriu echidistant şi obiectiv constituie o recunoaştere a faptului că, din punct de vedere al accesării de fonduri europene şi al implementării de proiecte cu finanţare nerambursabilă, Consiliul Judeţean Cluj se află pe drumul cel bun. În mod evident, vorbim despre recunoaşterea unei munci de echipă şi care a presupus aportul a numeroşi experţi din cadrul administraţiei judeţene şi din instituţiile subordonate. În contextul în care resursele financiare publice vor fi mereu limitate, atragerea de noi şi noi finanţări europene va reprezenta şi pentru viitor o prioritate absolută a actualei conduceri a forului administrativ judeţean”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.
     La Gala Multiplicatorilor de Valori Europene au fost premiate cele mai bune proiecte implementate în Transilvania de Nord, indiferent de sursa de finanţare, în perioada 2010-2012. În cadrul acestei competiţii s-au înscris, în total, un număr de 116 proiecte de succes, dintre  care doar 42 au fost recompensate cu diplome şi trofee. Gala din acest an a fost, atât în ceea ce priveşte numărul mare de proiecte înscrise, cât şi din punct de vedere al calităţii aplicaţiilor, una extrem de ridicată, cea mai mare din toate cele patru ediţii de până acum.
Categoriile din concurs au fost: Solidaritate, Educaţie, Mediu, Competitivitate, I Like Transilvania de Nord!, Cultură, Inovare, Multiplicatorul Anului, juriul fiind format din experţi ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest.
      Proiectele care s-au întrecut în cadrul competiţiei au provenit din toate cele şase judeţe ale regiunii iar finanţarea lor a fost asigurată atât prin intermediul Programului Operaţional Regional, Programului Operaţional Sectorial Mediu sau Programului Operaţional Competitivitate cât şi prin granturi de la bugetul naţional. În acelaşi timp, unele dintre proiecte au fost implementate chiar fără a fi asigurată finanţarea din resurse publice, aceasta provenind din contribuţiile voluntarilor.
 
Biroul de presă
29.11.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW