Index
Panorama
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismReprezentanta Bruxelles Luni, 20 Noiembrie 2017
Sediul Consiliului judetean Cluj
ConsiliulProgrameExecutivJudetul ClujTurismJurnalul Judetului ClujFormulareContact
Opera

Prima pagina > Comunicate > Campanie gratuita de testare a memoriei

Campanie gratuita de testare a memoriei


CONSILIUL JUDETEAN CLUJ


Informare de presa
Ref. Campanie gratuita de testare a memoriei in Cluj-Napoca si Dej



     Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj (D.G.A.S.P.C.), institutie de interes judetean care functioneaza in subordinea Consiliului Judetean Cluj, organizeaza joi, 21 septembrie 2017, o campanie gratuita de testare a memoriei, sub egida „Ziua Internationala Alzheimer- Aminteste-ti de mine”. Scopul actiunii este oferirea de informatii cu privire la manifestarile dementei in cadrul bolii Alzheimer precum si accentuarea importantei interventiei precoce, inca de la aparitia primelor simptome.
     Campania se va desfasura in diferite locatii din municipiul Cluj-Napoca, in intervalul orar 09:00- 16:00, dupa cum urmeaza: la sediul Centrului Comunitar Judetean - Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii si Adulti, situat pe strada Albert Einstein, nr. 14, testarea se va efectua intre orele 09:30 si 12:00, in vreme ce, in acelasi interval orar, in cadrul proiectului „Cafeneaua Alzheimer” care va avea loc in acest an in incinta unei locatii situata pe strada Iuliu Maniu nr. 6 - colt cu strada Bolyai Janos, se va efectua testarea gratuita a memoriei si vor avea loc discutii pe problematica Alzheimer, intre persoane adulte cu varsta peste 40 de ani si psihologi din cadrul Centrului Comunitar Judetean Cluj.
     Totodata, intre orele 10:00 - 12:00, la sediul Centrului Comunitar Judetean Cluj se va desfasura un workshop destinat elevilor de liceu si apartinatorilor persoanelor adulte cu boala Alzheimer, urmand ca in intervalul orar 11:00 - 12:00 sa aiba loc un moment artistic al Scolii de dans „Crystal Dance”.
     De asemenea, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj, prin intermediul Centrului Locuinte Protejate Citcau si in colaborare cu Primaria municipiului Dej, organizeaza aceeasi campanie si la Dej, manifestare ce se va derula tot joi, 21 septembrie 2017.
     Astfel, dejenii isi vor putea testa gratuit memoria la Centrul de Servicii Sociale Dej, situat pe strada Regina Maria, nr. 26 - parterul Policlinicii, intre orele 10.00 - 14.00, cand vor avea loc sesiuni de testare efectiva precum si discutii pe problematica Alzheimer, intre persoane adulte cu varsta de peste 50 de ani si psihologi din cadrul  D.G.A.S.P.C. Cluj. 
     Data de 21 septembrie - Ziua Mondiala Alzheimer, ne reaminteste, in fiecare an, prin intermediul institutiilor cu atributii in domeniu precum si prin asociatiile Alzheimer din intreaga lume, de cei care sufera de dementa de tip Alzheimer sau alte forme de dementa.   
     Dementa de tip Alzheimer se caracterizeaza prin dezvoltarea a numeroase deficite cognitive cu deteriorarea memoriei, tulburari de limbaj, deteriorarea capacitatii de a desfasura activitati motorii, dificultatea sau chiar incapacitatea de a recunoaste obiectele, dificultati in planificare si organizare la persoana afectata. 
     Este important ca populatia sa constientizeze ce este dementa de tip Alzheimer, sa cunoasca simptomatologia si sa inteleaga ca dementa in boala Alzheimer este diferita de procesul normal de imbatranire, sa poata face diferenta intre cele doua si sa stie unde sa se adreseze atunci cand suspecteaza ca exista anumite probleme.

Biroul de presa
19 septembrie 2017