Audiente in teritoriu – Bobalna, Recea Cristur

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, continuă seria întâlnirilor cu cetăţenii judeţului Cluj, în cadrul programului intitulat “Audienţe în teritoriu”. Vineri, 06.11.2009, preşedintele CJ se va întâlni cu locuitorii din comunele Bobâlna şi Recea Cristur, după următorul program:
          – Comuna Bobâlna, localitatea Răzbuneni, ora 12, la Căminul Cultural
          – Comuna Recea Cristur, localitatea Recea Cristur, ora 14, la Căminul Cultural.
          Alături de preşedintele CJ, la aceste întâlniri vor participa reprezentanţi ai instituţiilor cu competenţe în gestionarea problemelor din mediul rural: Direcţia Silvică, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială.

 

Biroul de presă
05.11.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW