Audiente in teritoriu – Alunis, Dabaca, Iclod

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Alin Tişe, continuă seria întâlnirilor cu cetăţenii judeţului Cluj, în cadrul programului intitulat “Audienţe în teritoriu”.  Joi, 15.10.2009, preşedintele CJ se va întâlni cu locuitorii din Aluniş, Dăbâca şi Iclod, după următorul program:
          – Comuna Aluniş, localitatea Aluniş, ora 14.00, la Căminul Cultural
          – Comuna Dăbâca, localitatea Dăbâca, ora 16.00, la Căminul Cultural
          – Comuna Iclod, localitatea Iclod, ora 18.00, la sediul Primăriei
         Alături de preşedintele CJ, la aceste întâlniri vor participa reprezentanţi ai instituţiilor cu competenţe în gestionarea problemelor din mediul rural: Direcţia Silvică, Direcţia de Sănătate Publică, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială.

Biroul de presă
14.10.2009

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW