Aprobare MS privind realizarea Spitalului Regional de Urgenta

Ministerul Sănătăţii a aprobat astăzi, cu mici modificări, Protocolul de Asociere privind actualizarea Studiului de Fezabilitate/Proiectului Tehnic realizate pentru obiectul de investiţii „Spital Regional de Urgenţă Cluj”. 

            Urmează ca, în perioada de timp imediat următoare, Protocolul, incluzând modificările propuse de Ministerul Sănătăţii, să fie aprobat de părţile semnatare  (Judeţul Cluj, municipiul Cluj-Napoca şi Comuna Floreşti) prin adoptarea în acest sens a hotărârilor de consiliul judeţean, respectiv local, necesare. 

            „Ne bucurăm că am reuşit să parcurgem un nou pas înainte, unul extrem de important, în procesul de edificare a acestui obiectiv atât de important nu doar pentru judeţul nostru cât şi pentru întreaga regiune şi care  urmează să deservească aproximativ 3 milioane de cetăţeni din regiunea de Nord-Vest a ţării. Conştientizând importanţa acestui proiect şi multiplele beneficii pe care le va genera în ceea ce priveşte sănătatea clujenilor, am decis să acţionăm de îndată, urmând a supune spre aprobare plenului Consiliului Judeţean textul protocolului în chiar şedinţa de mâine a deliberativului judeţean.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe. 

 Biroul de presă
 26.03.2012

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW