Apel Rosia Montana

 Având în vedere dezbaterea publică pe tema exploatării aurifere de la Roşia Montană şi implicaţiile pe care adoptarea proiectului de lege transmis de guvern le poate avea asupra patrimoniului şi mediului, solicit imperativ tuturor parlamentarilor clujeni să voteze împotriva acestui proiect.
       Solicitarea mea vine ca o urmare firească a demersurilor pe care le-am făcut, în calitate de preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, pentru  introducerea zonei Roşia Montană pe Lista tentativă a Patrimoniului Mondial al UNESCO. Astfel, timp de cinci luni am discutat cu colegii din Comisie şi, pe baza informărilor primite de la instituţiile specializate, care stabileau valoarea de patrimoniu a minelor de la Roşia Montana şi, pe 16 februarie 2010, am decis să solicit ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional de la acea vreme, domnul Kelemen Hunor, să iniţieze demersurile de  introducere a zonei Roşia Montana pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
        Salvarea, conservarea şi punerea în valoare a sitului istoric de la Roşia Montană, unic în Europa, este cel mai extins sistem de exploatare minieră auriferă antică cunoscut până la ora actuală pe cuprinsul întregului Imperiu Roman,  ascede orice fel de interese corporatiste. Sunt convins că exploatarea unui altfel de „aur” al Munţilor Apuseni,  potenţialul turistic dat de unicitatea site-ului minier de aici, poate fi o soluţie viabilă la criza economică acută din zonă.
        În acest context, repet apelul către parlamentarii clujeni să nu voteze acest proiect. De asemenea, solicit ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional să explice de ce, după preluarea funcţiei, nu a dat curs solicitării Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, dat fiind faptul că Parlamentul are rolul de legislativ, o Hotărâre parlamentară are putere de lege.
        Sper că parlamentarii clujeni, indiferent de culoare politică, vor da curs acestui apel, la fel cum au făcut-o colegii din Comisia permanentă în urmă cu trei ani şi jumătate. De asemenea, sunt convins că actualul ministru al culturii va înţelege că valoarea de patrimoniu a minelor de la Roşia Montană depăşesc mult orice fel de redevenţă, mai ales având în vedere faptul că este vorba despre istoria mineritului în România, parte a istoriei poporului român. 
     
         
Horea Uioreanu
          Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
    

Cluj-Napoca
9 septembrie 2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW