ALOPEDI, din ce în ce mai solicitat de părinţi din toată ţara

CONSILIUL JUDEŢEAN CLUJ

Informare de presă
ALOPEDI, din ce în ce mai solicitat de părinţi din toată ţara

 

     Serviciul gratuit de callcenter ALOPEDI – 0364-917 dedicat sfaturilor medicale pediatrice, proiect gestionat de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, a ajutat în mod direct, în anul 2019, nu mai puţin de 11.561 de copii, în creştere faţă de anii anteriori.
     În cazul a 65,15% dintre apeluri, medicii ALOPEDI au acordat sfaturi care au permis îngrijirea la domiciliu a copilului bolnav. S-a evitat, în acest fel, deplasarea la serviciile de urgenţă şi camerele de gardă, de obicei supraaglomerate, a nu mai puţin de 7.533 de copii. În acelaşi timp, 2.621 de copii au fost îndrumaţi spre medicul de familie pentru consult în următoarele 24 de ore, în timp ce doar 1.407 mici pacienţi au fost îndrumaţi spre camerele de gardă sau serviciile de urgenţă. În ceea ce priveşte numărul de cazuri în care a fost nevoie de intervenţia serviciului de ambulanţă, au existat doar şapte astfel de situaţii, aspect justificat inclusiv de faptul că serviciul este dedicat situaţiilor în care viaţa copiilor nu este în pericol.
     În ceea ce priveşte numărul apelurilor provenite din alte judeţe, acesta este, de asemenea, în creştere, jumătate dintre apeluri provenind din afara judeţului Cluj. Cele mai multe apeluri extrajudeţene au fost preluate din Bucureşti – 15%, urmat de Braşov, Constanţa şi Prahova.

 

Biroul de presă
6 ianuarie 2020

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW