Aeroportul sarbatoreste 81 de ani

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, regie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, sărbătoreşte astăzi 81 de ani de la înfiinţare. Întreaga istorie a aeroportului, dar şi proiectele de viitor, sunt indisolubil legate de dezvoltarea judeţului Cluj şi a oraşului Cluj-Napoca.

 

Consiliul Judeţean Cluj a avut dezvoltarea şi modernizarea aeroportului printre priorităţile sale. Astfel, în cadrul unui amplu program de investiţii, au fost finalizate o serie de obiective care au dus la modernizarea şi dezvoltarea capacităţii infrastructurii aeroportuare. În prezent, se derulează mai multe proiecte de investiţii menite să asigure creşterea traficului de pasageri, cu impact asupra dezvoltării economiei şi turismului în regiune.

 

 ”Consiliul Judeţean Cluj are ca prioritate finalizarea lucrărilor de execuţie a primei etape a noii piste a aeroportului şi a suprafeţelor de mişcare aferente, dar şi demararea investiţiei pentru a doua etapă cu toate facilităţile corespunzătoare. De o importanţă aparte este şi realizarea studiilor necesare dezvoltării unei infrastructuri de transport intermodal de pasageri şi marfă la Aeroportul Cluj-Napoca, proiect demarat de curând. Astăzi, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca are o infrastructură modernă fiind unul din cele mai importante aeroporturi regionale din această parte a Europei. Acum, la aniversarea celor 81 de ani de existenţă, vreau sa transmit tuturor celor care au grijă ca pasagerii companiilor care operează aici să aibă cele mai bune şi sigure condiţii un călduros şi sincer ”La Mulţi Ani”, să le urez să aibă parte doar de împliniri, sănătate şi bucurie alături de familie, de cei care contează pentru ei!”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

 

 Precizăm că printre obiectivele actului executiv al Consiliului Judeţean Cluj se numără continuarea ritmului alert de dezvoltare şi consolidare a poziţiei actuale, Aerportul Internaţioanl Cluj-Napoca fiind unul dintre cele mai importante aeroporturi din Estul Europei, care oferă legături aeriene în întreaga lume. 

Biroul de presă

1 aprilie 2013

Urmărește-ne

Consiliul Județean Cluj

FREE
VIEW